Piatra Mica 2013 - atunci cand pleci singur de-acasa

Piatra Mica 2013 - atunci cand pleci singur de-acasa

In articolul anterior scriam despre Scoala romana de explorare "Emil Racovita" si despre inceputul altor cateva zile minunate petrecute in Crai dupa terminarea taberei din zona Martoiu.
Articolul anterior il puteti vizualiza aici:

Ajung intr-o zi de duminica, pe la amiaza, la Cabana Curmatura, dupa ce imi luasem ramas bun de la participantii la scoala de explorare si pe care ii asiguram ca nu patesc nimic daca mai raman cateva zile in Crai. Zis si facut, iau rucsacul in spate si urmaresc triunghiul rosu pana la cabana. Acolo ma intampina, ca niste gazde bune, ca de obicei, cei doi Saint-Bernarzi plictisiti de prezenta atator turisti. Curtea era plina de turisti care fie coborau de pe creasta si se delectau cu o mancare calda, fie isi strangeau corturile si se pregateau sa coboare la masini. Imi clatesc ochii pe-acolo pret de cateva zeci de minute(oops, I did it again!), intru in vorba cu ceva muntomani prietenosi, mananc o prajitura buna avand panorama crestei calcaroase in fata, dupa care anunt la cabana ca am de gand sa urc singura pe Piatra Mica, facand un circuit de cateva ore.

In linii mari traseul a fost urmatorul:
Cabana Curmatura - Saua Crapaturii - Vf. Piatra Mica - Crucea Eroilor - Poiana Zanoaga - Cabana Curmatura
De la Curmatura pana in creasta alternau marcajele punct rosu cu punct albastru, iar dupa ce am ajuns in Saua Crapaturii, am urmarit punctul albastru, de pe creasta si pana jos in Poiana Zanoaga.
Traseul e foarte fain, scurt, dar cu o panorama tare frumoasa, ce-ti arunca privirea pana departe inspre Bucegi, Depresiunea Brasovului, Culoarul Rucar-Bran si, evident, nordica Pietrei Craiului ce o vedeam de acolo in toata splendoarea ei. Piatra Mica, dupa cum ne spune si toponimia, e o creasta in miniatura cu altitudinea maxima de 1816m, pe Vf. Piatra Mica, reprezentand un sector nord-estic miniatural al crestei Pietrei Craiului.

Pe ultima portiune pana pe creasta, dupa ce incep urcarea din Saua Crapaturii, gasesc un panou tematic cu informatii despre grohotisurile din Piatra Craiului, habitate de importanta europeana. Grohotisurile de la baza si de pe versantii Pietrei Craiului, o nota caracteristica si de actualitate in studiile de cercetare, un subiect tare interesant care va reprezenta pentru ceva timp, cred eu, subiectul multor studii de specialitate. Eu am fost norocoasa sa iau parte la o poveste despre debris flow, grohotisuri mobile, dendrocronologie s.a., chiar la poalele Pietrei Craiului, cu ceva zile inainte de tura in Piatra Mica, "lectie" sustinuta de Anca Munteanu, o "riverana" si o foarte buna cunoscatoare si iubitoare a Pietrei Craiului, a carei studii cuprind imprejurimile Pietrei Craiului.
Revenind la grohotisurile provenite datorita factorilor externi care modeleaza continuu morfologia reliefului, acestea sunt o nota dominanta pentru peisajul Pietrei Craiului, aici fiind si cele mai mari intinderi de grohotisuri calcaroase de la noi.

Dupa ce trec de portiunea de grohotis traversez o mica, dar deloc dificila portiune cu unul sau doua lanturi dupa care ajung in creasta. Vad de acolo inspre sud poteca ce nu parasea coama catenei calcaroase, tintind spre Piatra Mica, varful inspre care aveam sa ma indrept. Pe creasta nu mai intalnesc nici un turist, doar in Saua Crapaturii zaresc un grup consistent de muntomani ce se aranjau precum studentii la absolvire pentru o fotografie. Am avut numai bine timp pentru mine; au fost cateva zeci de minute in care m-am pus jos si am privit in zare, fara sa zic nimic, fara sa gandesc nimic. Am stat acolo atat cat am simtit ca trebuia sa stau si sa astept pana mi se cern si astern toate ideile si gandurile in ordinea potrivita. M-am indreptat apoi spre Crucea Eroilor, o structura metalica impozanta ce rascoleste in tine sentimente hiperbolizante. Coborarea spre Poiana Zanoaga incepe deja din etajul subalpin, coboara in altitudine prin padurea de conifere, dupa care se deschide cu o pajiste unde panorama e una rupta din acele imagini Photoshopate, nu doar prin culoare si contrast, ci si prin compozitia imaginii. M-am pus din nou jos si-am stat si am privit si iar am stat si iar am privit, minute bune sa fi fost, pana cand aparusera cativa turisti mirati sa gaseasca un rucsac mare si o fiinta mi(titi)ca tolanita cu capul pe el.

De acolo cunosteam drumul de intoarcele spre Curmatura de acum doi ani cand urcaseram pe aceeasi ruta spre cabana. In cateva zeci de minute, pe banda galbena, am ajuns din nou la Cabana Curmatura unde curtea devenise goala, terasa la fel, iar interiorul cabanei era populat de motanul grasan ce dormea sub mese. Imi iau in primire patul dintr-o camera de 6 sau 8 persoane, dau mana cu inca un domn ce mai ramanea si el cazat inca o noapte si... incep sa ma plimb pe langa cabana, sa mai schimb o vorba cu ajutoarele de la cabana. Intr-un final zaresc doi turisti ce aveau al mai smecher cort dintre toate cate-au fost. In sinea mea imi spun "astia-s meseriasi, sigur sunt la catarat si n-au planuri de parcurs creasta". Dintr-o vorba in alta si o poveste in alta ajung sa stau la masa cu doi timisoreni tare faini, presupusii meseriasi, alaturi de care hotaram ca urmatoarea zi sa parcurgem impreuna creasta nordica, cu urcare prin Saua Crapaturii, pe la Vf. Turnuri, pana in Saua Grindului, coborare la Refugiul Grind si de acolo retur pe triunghi rosu inapoi la Curmatura, adica traseul pentru care eu mai ramasesem cateva zile in Crai.

Batem palma, eu tare, tare fericita fiindca am gasit companie de drum si nu merg chiar singura pe un astfel de traseu, iar ei bucurosi ca se mareste echipa cu cineva care mai fusese inainte in Crai. Asadar, stabilim toate detaliile pentru urmatoarea zi, eu invat harta ca la carte, o bombardez cu intrebari de dna. Reta, cabaniera tare ospitaliera care de un milion de ori cred ca a spus aceleasi povesti turistilor( o inteleg perfect!!!), ba mai mult, o si intreb daca nu ma mai tine minte de anul trecut cand, tot asa, o bombardasem cu zeci de intrebari despre zona si traseu. Din complezenta raspunsul a fost afirmativ!
Urmatoarea dimineata, la 6, ne intalnim pe terasa intr-o liniste deplina! Se auzea doar vantul ce-i canta Craiului, iar secera lunii inca mai stralucea inspre apus.

Poze si imagini din traseu intr-o viitoare postare. Pe curand!