Muntii Gilau - Unde-s multi, muntele creste!







Weekendul trecut a fost din nou momentul propice pentru o drumetie. Cum deja de trei weekenduri consecutive am facutr-o, am iesit si de aceasta data pe plaiuri montane alaturi de membri Clubului Alpin Roman, Sectia Universitara Cluj. De data aceasta ne-am adunat 26 de muntomani, unii mai mult, altii in devenire, pentru a face o drumetie intr-o zi aurita de toamna in Muntii Gilau.

In linii mari traseul a fost urmatorul:
Valea Ierii - Plopi - Ghiuri - Cerc - Caps

Pentru mine a fost pentru prima data o drumetie in zona Vaii Ieri, motiv pentru care m-am bucurat de doua ori. O data pentru ca am vazut locuri frumoase si noi pentru mine, iar a doua oara pentru ca a fost prima drumetie la care particip alaturi de CAR in care ne-am strans atat de multi iubitori ai muntelui. Parca si unde-s multi, muntele creste...





Pornim dimineata devreme(6:30) din Cluj si intr-o ora si ceva ajungem in Valea Ierii. Lasam o parte din masini aproape de monumentul cladit la baza drumului care vine dinspre satul Plopi, iar celelalte sunt duse in satul Caps, pentru a nu mai parcurge drumul asfaltat dintre Caps si Valea Ierii la intoarcere. Din Valea Ierii incepem sa urcam usor spre satul denumit si "La eroi" pentru a aminti de vechea granita trasata odata pe aici, cu vecinii de la vest de noi. Drumul serpuieste in serpentine frante, avand mereu in spate cursul Vaii Ierii ce incepe a fi luminat de razele diminetii. Ceata de vale se ridica pe masura ce ajungem si noi tot mai sus.
In prima pauza de mancare ne rasfatam multi dintre noi cu un chec bun de tot de la Zoran, ca rasplata pentru cei ce s-au trezit de dimineata ca sa ajunga prin locuri frumoase. Continuam de acolo sa inaintam domol pe culmea dintre Valea Ierii si Valea Finiselului spre Manastirea Plopi sau Manastirea "Inaltara Domnului" Muntele Rece.






Gospodariile sunt risipite pe culme si de-a lungul vailor, garduri mici urca pantele inierbate si delimiteaza proprietati care par a valora acolo mult mai mult decat am putea crede. Sunt locuri unde au trait o viata intreaga acei oameni ai muntelui si sunt locuri, munti si vai care pentru sateni inseamna acasa.
La Manastirea Plopi, un complex monahal nou construit in apropierea caruia este si cimitirul soldatilor eroi, facem pauza de regrupare. Continuam de acolo inspre vest, pe cumpana de ape dintre bazinele Somesului si ale Ariesului. Urcam prin padurea de foioase argintie un drum practicabil chiar si cu masina. Pe masura ce inaintam avem alte panorame, alte sate risipite se deschid in campul nostru vizual si alte vai brazdeaza acum grupa muntilor Gilau. Culmea Paltinei cu Dodestiul se ridica deasupra Vaii Rasca Mare, iar in plan indepartat, intre cele doua Somesuri, vedeam Muntele Ijar.







Urmatoarea pauza o facem in zona Varfului Tarlavii, avand in fata, pe un pinten domol, Biserica Rasca(alta Rasca decat cea din Jud. Suceava sau de langa Belis) si satul Muntele Rece. Din acel loc avea sa inceapa cea mai frumoasa parte a drumetiei. Ne apropiem de catunul Ghiuri unde, cu bunavointa unor localnici, trecem chiar prin orgada lor 26 de oameni si incepem coborarea spre satul Cerc. Calcam pe pajistile anormal de verzi pentru sfarsit de octombrie si ma incarcam, din nou, cu energie pentru saptamana ce avea sa vina. Era un peisaj tipic Apusean, cu munti domoli, case risipite printre versanti, gospodarii inglobate intr-un tot unitar, intr-o comunitate ce se facea remarcata prin frumusetea locurilor. Spre deosebire de gospodariile din Plopi sau Dodesti, in Cerc rar vedeai garduri sau traversai cateva scanduri batute de la o curte la alta. Treceam nestingheriti prin curtile oamenilor deschise larg spre vale si admiram sfios casutele pierdute sus pe culme. De cateva ori mai zaream fie in departare, fie aproape de noi morminte si cruci vechi ce ne aminteau ca oamenii muntelui aveau sa ramana in locurile unde-si dusesera existeanta de-a lungul vietii.
In Cerc facem si cateva poze artistice, in bataia rafalelor. Inglobam cu totii un cerc al iubitorilor de munte sus, pe un monticul luminat de razele soarelui de toamna. Zambete, ţineri de mana si entuziasm...











Din catunul Ghiuri pana jos, in Valea Calului, se ajunge usor, n-ai nevoie de poteci sau prea multe indicatii. Configuratia reliefului si cele cateva urme vechi de drumuri de care iti indica directia cea buna. Din Valea Calului mai inaintam cateva zeci de minute in aval, spre satul Caps. De acolo ne urcam in masini multumiti pentru ziua de toamna petrecuta in natura, la munte, prin locuri binecuvantate, cu iubitori ai muntelui pe masura frumusetii drumetiei.







In incheiere trebuie sa amintesc faptul ca am prins si mai mult drag de ceea ce inseamna conglomeratul de personaje si caractere nobile al celor ce compun CAR Sectia Universitara Cluj, ca am simtit cu adevarat ce inseamna un club de munte cu multi membri, pe care, incet, incet, pe weekend ce trece si tura de tura incep sa-i cunosc pe tot mai multi, daca nu prin nume, macar prin zambete.


Unde-s multi, muntele creste!
Sa cresteti muntii cu putinta si sa-i invatati si pe altii sa-i descopere, pentru ca mai apoi sa-i creasca si ei prin simpla lor prezenta la inaltime.

Vreme buna!

Comentarii