Cum s-a terminat ultimul examen am si plecat la munte si anume intr-o tentativa de a invata sa schiez. Vineri in mare graba si cu mult entuziasm am pornit spre Valea Jiului pentru ca aveam in plan sa schiem o zi la Voineasa si o zi la Straja sau in Pasul Vancan.
Cam asa am calatorit noi pana in Petrosani... a fost o excursie de-a dreptul dulce!!!
Noaptea am petrecut-o la Hotel Ganbrimus, undeva la periferia Petrosaniului, loc de cazare pe care-l recomand turismului de tranzit. Ieftin si numai bun pentru o noapte, doua de cazare pentru cei obisnuiti cu muntele si cabanele.
Dimineata foarte devreme pornim spre Muntii Lotrului, cu gandul de a ajunge la statiunea nou amenajata de la Voineasa. Mai fusesem pe acolo acum aproape cinci ani si-mi aminteam locurile cam subrede, insa de data aceasta aveam sa descopar o frumoasa afacere in floare, bine gandita si care aduna multi turisti, cel putin la sfarsit de saptamana cand am fost noi.
Cu drumul pana acolo a fost cum a fost... frumos, cu multa zapada(atat pe drum cat si pe marginea lui), un peisaj reprezentativ al Cheilor Jietului si al padurilor de brad impodobite cu multa zapada.
Ajungem destul de devreme, fara sa asteptam la coada pentru cartele sau imbarcarea in telegondola. Ajungem in scurt timp pe partia care arata foarte bine si care nu era deloc aglomerata la acea ora. Aleg sa-mi iau un monitor de schi macar o ora sa ma puna pe schiuri cat de cat, iar de acolo sa exersez singura. Intr-adevar recomand acest lucru incepatorilor, pentru ca una e sa inveti de la un profesionist si una e sa-ti spuna cineva dupa ureche ce sa faci. Asadar, nu mi-am rupt picioarele si-am reusit sa cobor de cateva ori partia spre bucuria mea.
Am stat pana la mijlocul zilei la Voineasa, adica la Ski Resort Transalpina(ca sa le fac reclama... daca tot ma intreaba lumea de ce nu am reclame pe blog...), dupa care am coborat la masina caci vroiam sa prevenim intarzierile pricinuite de ambuteiajele care-au aparut pana la urma la intoarcere. Poze pe partie nu am facut deloc, pentru ca, din pacate, vremea nu a tinut cu noi, ba mai mult, sus de tot la finalul teleschiului batea un vant si era o ceata ca abia vedeai la 20m. Nici Lacul Vidra, vazut din telegondola nu impresiona prea mult caci abia se zarea prin ceata.
La coborare au fost ceva probleme cu o pana de curent, ceea ce a cauzat o coada, cred eu, destul de consistenta la urcare. Am facut doua poze rapid lacului si turistilor in asteptare dupa care ne-am grabit sa plecam spre Pasul Vancan pentru a nu pierde ultima urcare cu telegondola.
Peisajul e superb, insa nu am mai avut nici chef de poze, motiv pentru care nu am ce arata de data aceasta. Eram putin dezamagita de vreme si atunci am lasat pozatul pentru urmatoarea revenire la Voineasa cand sper sa tina si vremea cu noi.
Sus in Pasul Valcan, la Cabana Pasul Valcan, era miscare multa. Ziua urmatoare, duminica, era organizat un concurs de schi, iar turistii venisera acolo. Seara a fost organizata o coborare cu tortele si aprinderea focului de tabara, dupa care a urmat un foc de artificii, iar distractia a continuat apoi in cabana.
A fost o seara lunga, mult asteptata de mine, cu folk si cantece de munte interpretate de colegul si prietenul nostru, Adi Cîmpeanu. Era in sfarsit un moment de respiro dupa trei saptamani de invatat intens si nu pentru sesiune, ci in primul rand pentru a deveni, candva, un bun expert in domeniu.
Ziua urmatoarea vremea iar nu a tinut cu noi. Era ceata, ningea si viscolea, iar vantul era destul de intimidant pentru o iesire pe partie. Am stat pana la urma in cabana, am admirat peisajul alb si-am privit de pe geam jocul copiilor, acolo unde se putea si nu ajungea zapada pana sus.
Intreaga zi m-am miscat in reluare, caci efortul fizic de cu o zi inainte mi-a dat o febra musculara asa cum de mult, mult timp nu mai avusesem. Cred ca invatatul sa schiezi vine la pachet si cu o febra musculara serioasa. Astept sa-mi treaca si ma reintorc pe partie, caci mai am multe de invatat!
Oricum, senzatia e super! Si-mi pare extraordinar faptul ca doar cobori, iar la urcare nu depui prea mare efort... poate de aceea foarte multa lume merge la munte iarna, insa vara nu calca deloc pe taramul pajistilor alpine. Cu toate acestea, sper ca in urmatoarele sezoane hibernale tot mai multi turisti sa aleaga tara noastra pentru a-si petrece vacantele, intrucat incet, dar sigur, se fac unele progrese in deschiderea unor domenii schiabile cu tot ce e nevoie. Cel putin cu aceasta impresie am plecat de la Voineasa!
O vacanta minunata, cu multa zapada si vreme buna!
Comentarii
Trimiteți un comentariu