Cu trei saptamani in urma ne-am urcat intr-o zi de joi in tren si am calatorit spre nordul tarii, acolo unde se agata harta-n cui, la Sighetul Marmatiei. Cu ce ocazie? A avut loc partea a doua a exchenge-ului intre entitatile EGEA Cluj-Napoca si EGEA Sighetul Marmatiei, dupa ce la sfarsitul lui octombrie i-am avut noi ca oaspeti pe studentii sigheteni; a fost acum randul nostru, al Clujenilor, sa vizitam si sa descoperim o parte din nordul tarii.
In Bocicoiul Mare aveam sa locuiesc pentru cateva zile, la 18km de Sighetul Marmatiei. Un loc unde istoria unei tari ascundea multe povesti, acolo unde ucrainenii ce vietuiesc acum pe pamant romanesc tin sarbatorile de iarna dupa calendarul vechi, unde in case gasesti crucea ucraineana si vorbitori de limba celor de dincolo de Tisa. La telefon aveam deja retea de Ucraina, iar daca priveam pe geam vedeam la 100m, pe malul drept al Tisei "tara rusilor", Ucraina. Politia de frontiera misuna necontenit pe sub geamurile noastre...
Vineri de foarte dimineata pornim spre Sighet, municipiu ce inglobeaza aprox. 50 000 de locuitori, centru cultural si economic al Maramuresului Istoric. Oras cu o istorie a carei radacini par a se trage din perioada traco-dacica (cel putin in contextul toponimic) intrucat numele orasului provine din traco-dacicul "zeget".E o parte a tarii cu un trecut crestat de-a lungul vremii de amprenta pe care evreii si comunistii au lasat-o orasului adormit acum sub ghearele istoriei, acolo unde Iza se varsa-n Tisa, iar apa lor duce parca departe istoria acelor locuri ce-ar trebui cunoscuta de noi toti.
Sighetul a dat lumii oameni de seama, referindu-ma aici in primul rand la Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1986, insa a si adus in umbra elitele Romaniei prin prisma regimului comunist, in Inchisoarea de la Sighet si tot de aici s-au cufundat parca spre adancurile lagarelor evreii, foarte numerosi inainte de Holocaust.
Pe itinerarul zilei de vineri aveam trecute o sumedenie de obiective ale orasului, insa am vazut doar o parte din ele intrucat unele erau inchise, altele se inchideau cu putin timp inainte sa ajungem noi sau pur si simplu erau prea departe de locul in care ne aflam.
Biserica Reformata e primul obiectiv vizitat si din cate-am retinut se spune ca ar fi cel mai vechi lacas de cult din Maramures(partea interioara a turnului clopotnita descoperita in urma cutremului din 1844 ce dateaza din sec. XIV), iar sub ea ar fi existat un altar dacic.
Trecem pe langa Casa Memoriala Dr. Ioan Mihay de Apsa, inchisa, si ne indreptam spre Monumentul Sapunului acolo unde se spune ca ar fi ingropat sapun fabricat din evreii exterminati in lagarele naziste(unde era pus lacatur). Despre acest subiect am citit ceva pareri pro si contra, insa pentru ca nu reprezinta un domeniu de interes pentru mine veridicitatea informatiei nu voi insista asupra acestei chestiuni . Ramanand tot in aceasta sfera ne-am indreptat spre Cimitirul Evreilor, inchis si el. Mi s-a spus ca s-ar deschide doar o data sau de cateva ori pe an la ceva sarbatoare specifica lor. Totusi ne-am cocotat pe garduri si am reusit a surprinde cateva imagini cu locul unde erau inmormantati odata marii rabini. In acest context am sa las un link pentru cei interesati in aprofundarea subiectului ( click aici ).
Revenim spre centrul orasului la Muzeul Etnografic al Maramuresului acolo unde am aflat si ne-am imbogatit cunostintele despre traditiile si obiceiurile maramuresene, despre specificul acelor locuri. Printre exponate se numarau arcadele de usi si ferestre traditionale, cu motivul soarelui si al atei impletite ce sugereaza vesnicia, unelte pentru munca la camp, piese de mobilier, icoane, portul popular, tesaturi, masti si costumatii specific maramuresene folosite in jocul caprei, ursului sau drama liturgica a Viflaimului, ce astazi le vedem si la noi in orase o data cu venirea sarbatorilor de iarna.
Continuam circuitul nostru turistic spre Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, "Memorialul Durerii" asa cum este cunoscut, ce scoate intr-o lumina crepusculara ceea ce a fost perioada comunista in Romania si mai ales ce a lasat in urma prin cruzime si inconstienta(pentru ca altfel nu pot sa numesc). Este vorba despre un proiect la care si pentru care au lucrat istorici, designeri, artisti plastici, academicieni, victime ale comunismului si multi altii pentru a reconstitui, cat mai fidel, emotia istoriei si fiorul trecutului. Pentru ca eu asta am simtit cele aproape doua ore, mult prea putine, petrecute in fosta inchisoare comunista.
Coridoare lungi, impodobite cu usi stramte si metalice, un aer rece pierdut intr-o lumina funebra, gri-albastruie. Incaperi mici, intunecate, de peretii carora stau frumos aranjate si placut la primul contact vizual marturiile socante ale detinutilor comunisti. Tineri, intelectuali, femei ce si-au lasat copii acasa, preoti sau simpli tarani, cu totii au scris pentru noi, acolo... la Sighet, o pagina pentru istorie.
Imi revin in minte acele cateva scrisori trimise de catre detinuti acasa... cereau biscuiti, untura, imbracaminte, ata de cusut, sapun, insa cel mai terifiant era faptul ca ei cereau sa fie asteptati acasa, pentru ca se vor intoarce... insa nu mai aveau s-o faca pentru ca mureau ori de foame, ori de frig, ori in camerele de tortura intunecate unde erau udati cu apa si tinuti acolo cateva zile, ori de boala.
Cand am intrat in celulele in care a murit Iuliu Maniu sau Gh. I. Bratianu, cand am vazut zgariat pe sapunul primit in pachetul de acasa de una din detinute: "Te iubesc mereu, Nicu", cand am vazut metodele de tortura sau cand am privit de la ultimul etaj, printre straturi de sarma, coridoarele inecate intr-o liniste cutremuratoare m-am intrebat doar ce-as fi fost eu daca m-as fi nascut cu 50 de ani mai repede... Te asalteaza atunci siruri de intrebari, iar si iar...
Cert este ca ceea ce s-a relizat astazi in fosta inchisoare, modul in care arata acum si informatiile regasite acolo fac din "Memorialul Durerii" cel mai important proiect dedicat de societatea civila reconstituirii si analizei trecutului comunist, unic in tarile Europei de Est, iar dupa vizitare cu siguranta vei iesi de acolo, daca nu un alt om, cel putin rascolit si cu acea constiinta nationala ascunsa in noi toti oarecum intoarsa pe toate partile.
Ajungem si la Casa Memoriala Elie Wiesel sau Muzeul Culturii Evreiesti, locul in care acesta si-a petrecut primii 15 ani de viata. E reconstituita fidel atmosfera si cadrul unei locuinte tipice evreiesti in stransa legatura cu activitatea Laureatului Premiului Nobel pentru Pace(1986), dar este adus inca o data la cunostinta trecutul comunitatii evreiesti din Maramures prin cifrele reprezentative ale recensamintelor care arata o disipare a acestora.
In drumul spre Muzeul Satului Maramuresan in aer liber trecem pe langa sinagoga si biserica ucraineana, inchise si ele.
Ajunsi la Muzeul Satului in aer liber descoperim o asezare sateasca cu specific maramuresan avand elementele tipice zonei. Case traditionale cu acoperisul de trei ori mai inalt decat constructia din lemn, mosia taraneasca cu asezarea cladirilor anexe compusa din poiata, cotet pentru animale mari, animale mici, casele de locuit, la care se adauga o biserica mica din lemn spre care duc toate ulitele, edificiu ce vegheaza de pe un loc mai inalt intregul sat. Biserica de lemn este cea mai veche constructie a complexului muzeal, din anul 1621.
Ansamblu de arhitectura si tehnica populara, complexul muzeal inglobeaza 30 de gospodarii specific taranesti, cu fundatia din piatra, iar constructia lemn, uneori cu acoperisul de paie. Mobilate o parte din ele in stilul caracteristic zonei acestea transpun fidel specificul teritoriului, autenticitatea maramuresana regasita in cultul lemnului prin sculpturile si impletiturile specifice.
Ca si impresie la final de articol as spune ca e pacat ca toate aceste obiective si altele care mai sunt in Sighet sa nu fie valorificate la maximum, aici referindu-ma la toate punctele mentionate a fi inchise intr-o zi de vineri, cand exista posibilitatea ca fluxul de turisti vizitatori sa fie mai mare decat in primele zile ale saptamanii.
Insa trecand peste acest lucru, ma consider dupa ziua dedicata turismului urban in Sighetul Marmatiei o mai buna cunoscatoare a regiunii, cu mult mai multe cunostinte despre istoria noastra si de asemenea o mai buna cunoscatoare a traditiilor maramuresene, a specificului si motivelor traditionale.
Vor urma celelalte doua parti ale articolului despre exchange-ul EGEA Sighetul Marmatiei si EGEA Cluj-Napoca cu imagini din Muntii Ignis, dar si fotografii ce surprind autenticitatea maramuresenilor.
Pe curand!
Comentarii
Trimiteți un comentariu