Pestera Huda lui Papara




Pestera Huda lui Papara... un labirint  sapat de apa Paraului Ponor in calcarele jurasice ale Bedeleului, acolo unde furia apei a crapat stanca si a sapat galerii subterane, formand astfel cea mai lunga pestera din Muntii Trascau, strabatuta de un parau subteran lung de 2022m.


Un articol special despre pestera aveam in gand sa postez de cateva luni, insa timpul si in mica masura lipsa pozelor m-au impins sa astept momentul oportul. Dupa ce o vara intreaga ajunsesem saptamana de saptamana la portalul format la iesirea din pestera, si ceva mai rar si la Vanatarile Ponorului, acolo unde Valea Seaca, Ponor si Poieni se intalnesc si intra printr-un sifon in lumea din subteran, nu am ezitat sa facem o scurta drumetie pe aceleasi poteci ale Apusenilor, acum, in toamna, la iesirea din urma cu trei saptamani prin Trascau. Partea frumoasa este ca acum ceva luni, pe la mijlocul verii, am avut ocazia sa intru alaturi de Asociatia de Speologie, Ecologie si Turism POLARIS MED, in cadrul unei tabere nationale de speologie, pana in grandioasa Sala a Minunilor, acolo unde spectacolul subteran m-a fascinat profund. Senzatia era o alta decat cele traite pana atunci in momentele in care vizitam pesteri amenajate sau chiar si pe acelea neamenajate cum ar fi Poarta Zmeilor, tot din Trascau.



Cand am auzit ca voi avea ocazia sa intru in Huda lui Papara echipata ca la carte, cu binecunoscutul costum de neopren, casti, hamuri si corzi imi venea sa sar in sus de entuziasm... un sentiment care am convingerea ca doar acei oameni ce iubesc natura si inteleg cu adevarat cursul lumii in timp geologic apreciaza la adevarata valoare maretia carstului.
Pornesc cu bicicleta din Salciua si in ceva mai mult de jumatate de ora ajung la pestera. Tabara cu echipamentele era in fata cladirilor anexe administrate de carte cei de la Polaris Med. Pentru a omori cat mai placut timpul de asteptare inainte sa intram in pestera, caci deja primul grup intrase, iar noi aveam sa asteptam cateva ore pana acestia se intorceau, impreuna cu baietii de la Salvamont Alba si cativa membri Polaris am intins o tiroliana peste Paraul Ponor. Minutele de asteptare pareau pentru mine atunci ore... si intr-un final am auzit dinspre portal strigatele celor care ieseau din pestera. A urmat apoi echiparea celui de-al doilea grup, cu neoprenul specific, castile si incaltamintea. Eu am intrat doar cu un costum pana la genunchi si coate, peste care am luat o bluza de polar si inca un costum mult mai mare de neopren, cu gluga, pentru a-mi tine mai bine de cald. Aveam sa stam aproape 3 ore si jumatate in intunericul subteran.



Apa-mi parea atat de rece la inceput, insa o data cu primii pasi spre interiorul galeriei aproape ca uitasem de racoarea Ponorului. Datorita portalului inalt de 35m, lumina patrunde adanc in pestera. Aprindem intr-un final si frontalele si continuam explorarea. Eu eram de-a dreptul entuziasmata. Ma bucuram de-a dreptul ca un copil! Intelegeam atat de multe din modul de formare al pesterii si o apreciam la adevarata valoare, insa totusi parca a mai ramas un aer de mister si cateva semne de intrebare si asta poate pentru ca mai sunt inca multe de explorat in pestera.



Dupa ce traversam primul lac si inaintam spre amonte ajungem la Cascada Evantai. O cadere de apa cu debit puternic ce se "prelinge" in viteza pe suprafata unui bolovan, deschizandu-se precum un evantai. Trecem de ea pe corzi, cu ajutorul baietilor de la Salvamont Alba si ne continuam drumul. Atentia era maxima intrucat suprafata pe care calcam era foarte alunecoasa. Ajungem si la "inima" pesterii, acolo unde un bolovan imens s-a desprins din tavan pe cursul subteran. Speologii au numit locul "inima de piatra" intrucat forma acestuia duce spre aceea a unei inimi. Spectacolul subteran era in plina desfasurare... aveam in fata o pelicula intunecata ce prindea parca viata atunci cand imi indreptam frontala spre marmitele turbionare imense si peretii plini de lingurite.



Dupa cateva zeci de minute ajungem in locul unde galeria fosila se desprinde de galeria activa. Privind spre amonte, se deschide in partea dreapta o imensa sala ce o puteam vedea in intregime doar cu ajutorul unui reflector puternic. Sala Minunilor, o galerie ce atinge inaltimea record de 102m si 56/92m. Urcam apoi un prag de unde se deschide spre galeria activa o imagine a subternului ce inca o mai reconstitui fidel in minte. Lilieci agatati de tavan, mult guano pe jos, formatiuni carstice de toate dimensiunile si tipurile sunt elementele principale ale acelei portiuni. Si fiindca am citit ceva literatura de specialitate in ultimii ani, am apreciat existenta stalactitelor excentrice si a anemolitelor lungi de pana la 8m, ce cresc, prin aparitia lor, importanta speologica pesterii.




Huda lui Papara este unica in tara intrucat aici se gaseste cea mai mare colonie de lilieci si cel mai mare depozit de chiropterit. S-a descoperit ca fauna chiropterica cunoaste o evolutie pozitiva si constanta. Astfel ca Sala Minunilor adaposteste 60 de vagoane de chiropterit(depozite vechi de guano - excremente de liliac). Acolo parea mai calc, intrucat temperatura in Sala Minunilor poate ajunge si pana la 20 grade, iar in coridorul principal aceasta este intre 10-11,5-12 grade.


Dupa ce ramanem fascinati pentru careva zeci de minute de spectacolul subteran coboram din nou denivelarea din Sala Minunilor spre galeria activa.
La intoarcere am facut si un salt in unul din lacurile formate in galeria principala, provocarea fiindu-mi lansata de unul din membri salvamont ce ne-au insotit in pestera. Cu multa frica si picioarele aproape tremurande am sarit pana la urma in apa rece ce-ti taia respiratia. Inainte sa iesim din pestera mi-a fost aratat si unghiul de unde se vede cel mai bine Cascada Evantai. Avea o forma ciudata si intr-adevar ducea cu gandul la un evantai creponat.


In final am iesit cu bine din pestera, eu foarte bucuroasa, infrigurata spre ultima portiune a cavitatii, dar multumita pentru ca am bifat inca o experienta noua care a pornit in mine microbul pentru speo ce va fi dezvoltat in viitorul apropiat.




Acum ceva saptamani am fost din nou in Trascau si fiindca debitul era foarte mic am hotarat sa intram cat de mult reuseam in pestera, evident intr-un mod ambulant, cu pantalonii sufulcati si desculti. Cu toate ca era octombrie, toamna afara, dupamasa si apa foarte rece, ne-am incumetat sa facem si nebunia asta. Auzeam de acolo vocea pesterii... acel vuiet al apei ce parca ne atentiona sa ramanem acolo, cu toate ca apa era mica si noi doream sa ne aventuram cat mai mult. Am continuat apoi drumetia pana la Vanatarile Ponorului.




Apusul colora rosiatic cerul si natura in drumul spre dolina asa ca am luat parte la un spectacol luminos cu nuante deosebite. Coborati in dolina ne-am strecurat intr-o grota aflata undeva in partea stanga a acesteia( cum cobori in ea), iar cand am iesit de acolo era totul bezna. Am urcat cu frontala din dolina, insa indata ce luna ne-a luminat calea am continuat drumul la lumina naturala.





Eram pe șaua ce cobora in catunul Sub Piatra si vedeam de acolo manastirea cu acelasi nume sfios luminata in intunericul trascauan. Era cer senin, luna lumina cerul si pe noi, iar linistea era deplina... doar vantul te plesnea brutal pe fata si-ti amintea ca pana la urma totul nu e o poveste ci realitate. Pentru ca unele momente sunt atat de frumoase la munte incat ne par ireale, cu toate ca sunt... realitate. Imi venea sa stau o vesnicie acolo. Dupa ce o vara intreaga mi-am dorit sa ajung acolo noaptea, caci imi imaginam cum s-ar fi vazut cerul plin de stele si luna singuratica. Si uite ca-am ajuns pana la urma...




Despre Huda lui Papara am sa-ti mai vorbesc poate in alte articole, caci invitatia mi-a fost lansata deja sa mai intru alaturi de speologii de la Polaris Med in pestera asa ca, la prima ocazie nu voi da inapoi.
Cat despre pozele din interiorul pesterii si cele din tura facuta in vara trebuie sa multumesc lui Cosmin Berghean, membru fondator Polaris Med, care mi le-a pus la dispozitie.



Toamna frumoasa sa ai!

Comentarii

  1. Frumos reportaj. Pacat ca nu te'ai documentat si transmiti informatii gresite sau depasite.
    Paraul prin care ai inotat se numeste Paraul Morilor iar lungimea pesterii e de 5200 de m din 1982, in urma descoperirilor facute de Viorel Roru Ludusan. Sunt sute de pagini pe internet cu acest subieci. Puteai sa'l intrebi pe Cosmin...

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua!
    Multumesc pentru sesizare. Intr-adevar a aparut o greseala gasita si de mine numai acum.
    Cat despre valoarea de 2022m apare intr-adevar o exprimare gresita a mea. 2022m fiind lungimea paraului subteran ce a sapat pestera, care apare sub mai multe denumiri din cate am citit eu.
    Cat despre Paraul Morilor trebuie sa intervin in a va spune ca in alte postari am folosit aceasta denumire pe care o recomandati dv., despre care stiu ca se foloseste in zona(din surse foarte sigure si nicidecum internet), insa aici am folosit denumirea gasita si in materialele descriptive ale Muntilor Trascau unde era numit Paraul Ponor. Iar pe harta pe care o posed a Muntilor Trascau(partea de mijloc), de Erfatur, apare sub denumirea Valea Huda lui Papara.
    Legat de sutele de pagini pe internet cu acest subiect trebuie sa marturisesc ca in niciunul din articolele mele nu am folosit informatiile regasite acolo, intrucat nu in toate cazurile acestea se dovedesc veridice, iar nu acesta e pana la urma scopul blogului. Scriu ce aud din surse sigure si literatura de specialitate(geografica) si nu de speologie, daca veniti cumva dintr-o astel de zona, iar acum se bat cap in cap diferitele surse de interpretare a toponimelor.

    RăspundețiȘtergere
  3. cum se poate vizita pestera?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu