Povesti de montaniard din luna lui gustar





Septie… cuvantul cu o rezonanta, incarcatura si utilizare nemaiintalnita pana in vara aceasta pe tot parcursul saptamanilor de tabara. Povestea se continua de anul trecut, cand in seria 9 de tabara, pe atunci in Retezat, ne-au trecut pragul elevii din Campia Turzii, Petrosani si Cluj cu totii participanti pentru intaia oara in taberele Adeona. Anul acesta, cel de-al doilea an in care ei veneau in tabara la munt,e li s-au alaturat si micutii Timisoreni.
Activitatile binecunoscute au fost bifate si de catre taberistii cu numarul 7 la serie. Catarat, caiac, plimbari cu bicicletele si traseele montane, cu toate duse la bun sfarsit, dar mai ales cu un munte de voie buna si zambete nesfarsite. 




 

Traseul cu bicicleta l-am repetat pana la plictis de nici mai mult nici mai putin de cinci ori... aveam de multumit mai bine de 60 de copii asa ca am repetat de cate ori a fost nevoie binecunoscutul traseu cuantificat in drumul ce duce spre Huda lui Papara. A fost cald si soare... foarte soare, motiv pentru care am mai adaugat inca un strat de bronz tenului negricios(de zebra) ce-si facuse deja aparitia pe pielea-mi “tatuata” parca cu urmele maiourilor si ale pantalonilor scurti. Cu toate acestea, nu as da bronzul de munte pentru nimic!


Nu pot sa tastez alte si alte amintiri fara a nota evenimentul mondial din Salciua – am luat parte la primele lectii de chitara! Da, eu – afona pamantului cu vocea-mi inegalabila fortata la maximum pentru a nu falsa catusi de putin. Azi putin, maine tot putin si uite-asa am invatat, printre bataturile de pe degete, primele acorduri... pas cu pas. Greu, insa fara exersare, perseverenta si intr-adevar o ambitie de fier in cazul unei semiafone daca nu afone veritabile, voi reusi sa zdranganesc si eu chitara la foc de tabara. “La multi ani” si “Suleiman Pasa” mi-au reusit deja, cu sacadatul tipic la trecerea dintre acorduri. Ce va urma? Nici eu nu stiu... 





Chitare si chitaristi/e au fost aproape “septie” la numar, motiv pentru care nu ne-am putut ca nu a avut cine sa ne cante zeci de melodii. De la folk la cantece fredonate la orele de muzica si imnul scolii, la cantece in limba engleza s-au cantat de aceasta data in tabara. Spectacolul a fost pe masura mai ales in penultima seara unde momentul carnavalului a animat toti participantii. 




Dansuri in sicron, cantece in turca, scenete pregatite cu grija de acasa pe tema anti-drog, momente haioase si, piesa de rezistenta, un cantec al “micilor mineri din Petrosani” ce-au intitulat un cantec pe linia melodica a  binecunoscutului slagar dintre Carpati, “Pusca si cureaua lata". Copiii ne cantau despre tabra, despre noi, monitorii Adeona si despre ceea ce inseamna viata de miner. Imi amintesc si acum cateva din versurile cantecului pe care-l pastram inca pe undeva prin “Laboratorul lui Dexter” care ascunde si pastreaza atat de multe amintiri. 
Tot la seria momentelor artistice trebuie amintit si Imnul Adeona din Retezat, un frumos cantec pentru care ii adresam sincere multumiri d-nei prof. Liana Opris si copiilor de la Scoala Generala “Al. Vaida Voievod”,  Cluj-Napoca pentru cantecul frumos. 




Pe traseele spre Huda lui Papara si Cascada Sipote buna dispozitie era indesata bine in buzunarele noastre. Drumul de intoarcere de la Sipote spre Salciua a fost incarcat cu zeci si zeci de glume ale caror maxim au culminat in momentul traversarii paraului Ponor peste podul de fier imporvizat de localnicii gospodari. De acolo si pana la tabara din Salciua aproape ca nu mi-a disparut zambetul de pe buze... o conversatie mai mult decat haioasa cu taberistii si cateva minute in care convingeam un olimpic national la chimie ca apa este contaminata cu o substanta al carei nume nu-l voi da acum, mi-au starnit pofta de ras asa cum de mult nu mi s-a mai intamplat. Pentru detalii scrie-mi pe mail si am sa-ti spun numele substantei inventate de mine, evident, a carei rezonanta fonica te induce in eroare. 




 In timpul drumetiilor montane, realizate intr-un ritm al grupului, astfel incat sa ajunga toti micutii la destinatie si inapoi, erau prilej de relaxare de fiecare data... cu toate ca eram mereu cu ochii-n patru si le atrageam atentia la fiecare abatere de pe poteca. Ascultam natura, ma hraneam cu verdele muntelui, cu racoarea vantului ce-mi tasa usor obrajii inrositi intr-o zi insorita de august si ma bucuram de fiecare umbra racoroasa a padurii de fag. La capatul traseului eram rasplatiti cu o pulbere rece de apa ce se gasea mereu in suspensie aproape de cadearea de apa. Ma bucuram copilareste de fiecare data cand imi faceam curaj si stateam zgribulita sub ea... imi placea cum picurii ma ating si se evaporau subit pe tegumentu-mi infierbantat de atata soare. Tineam mainile tremurand sub apa rece si lasam ca fiorul naturii sa ma patrunda in totalitate... fiorul transmis de fiecare lovitura criogenata a apei. Plecam apoi spre tabara, cu maioul un de fiecare data... soarele insa-mi storcea fara sfiala de fiecare data in cateza zeci de minute tesatura-mi umeda si ma lasa din nou incalzita in drumul de intoarcere. Noroc cu apa rece de izvor ce ne alimenta de fiecare data gatlejurile insetate...
Privesc de aceasta data stancaria Rezervatiei Scarita Belioara cu un binoclu german de foarte buna calitate... il indrept si catre abruptul ce strajuieste falnic platoul de la Sipote si raman cateva minute in urma grupului. Ii priveam de sus, de pe poteca, de la marginea padurii, cum traverseaza poenita pe curba de nivel. Privesc din departare si satul... gasesc o Salciua parca afundata in linistea monotona a lunii august, atunci cand pana si taranii uita de lucrul campului si dormiteaza imbatati parca de atat de multa armonie sub umbra capitelor de fan.





Serile erau trase de coada mult peste ora noastra obisnuita de culcare si spre oboseala noastra de a2-a zi treceau lejer de ora 3 dimineata... conteaza ca am multumi pe toata lumea si toate activitatile au fost bifate de pe lista asa cum o faceam deja de o vara intreaga.
La finalul celor “septie” zile de tabara lacrimile erau cu greu ascunse de taberisti. Cu totii regretau plecarea spre casa intrucat si-ar mai fi dorit macar o saptamana petrecuta in tabara de la Salciua.
Ultima seara a plouat in reprize, motiv pentru care focul de tabara s-a metamorfozat doar intr-o seara de chitara in sala de mese a taberei. Noi am incercat, am cladit lemnele si eram gata sa dam scanteia magica lemnelor uscate, insa natura a avut de spus si de aceasta data ultimul cuvant... a fost un nu clar, pe care noi l-am inteles, insa copiilor le-a fost greu sa perceapa o tabara la munte fara foc de tabara. Poate la anul...


Ii asteptam cu bucurie si cu activitati noi si anul viitor, pentru a impleti impreuna un sir lung de amintiri in care vom pune, fiecare dintre noi, o farama de speranta, de visare... de farmec ascuns in natura... in acea atmosfera ce se leaga intre prieteni in tabara. 




Si pentru ca titlul initial al articolului se vroia a fi "Visand sub cerul stropit de stele intr-o noapte de august", dar nu mai este am sa iti scriu cateva randuri si ganduri in acelasi timp despre acesta. La prima vedere titlul ducea cu gandul la noapte, la inserare, la cerul instelat de august la care visam cu totii si aruncam ganduri spre stele, tintite in intuneric spre cer cu dorinta de a ni se indeplini cat de curand... motiv pentru care iti spun urmatoarele... daca esti un visator/visatoare sub stele, daca crezi in faptul ca toate gandurile aruncate in Univers la un moment dat se vor implini, mai devreme sau mai tarziu, iti spun sa te gandesti de doua ori inainte sa arunci intr-o noapte de august un vis spre stele... eu l-am aruncat atunci, intr-o noapte de august, iar urmatoarea seara, in obscuritate, era implinit... sub aceeasi Cassiopea, sub acelasi monument cosmic...


Sa fiti iubiti si vreme buna!



Redactare : Salciua, Jud. Alba, 21-08-2011
Multumiri, Radu Mihailescu, pentru pozele cu data inscriptionata pe ele!

Comentarii

  1. Salut.Vreau sa te felicit pentru ca incurajezi campaniile ecologice. Am vazut ca ai pe blogul tau bannerul de la Umbrela Verde.
    Intr-o lume din ce in ce mai poluata, fiecare campanie ecologica conteaza. Noi incurajam recilclarea, reducerea poluarii, folosirea responsabila a resurselor, plantarea copacilor, depozitarea in siguranta a substantelor chimice si curatenia spatiilor verzi. Dintre toate acestea, ne axam pe incurajarea plantarii copacilor pentru ca ne dorim ca fiecare persoana sa aiba “copacul sau“. Prima campanie de plantare se numeste “Parcul Izvor prinde radacini“.
    Daca iti doresti ca in Romania sa fie plantati mai multi copaci, dar nu ai timp sa plantezi unul, poti sa ne sustii prin oricare dintre variantele de mai jos:
    1) Redactarea unui articol informativ care are legatura cu copacii sau ecologia.
    2) Publicarea unui articol pe blogul tau in care sa vorbesti despre campania noastra.
    3) Adaugarea unui link/banner pe blogul tau.
    Daca adaugi pe blogul tau unul dintre cele 10 bannere de pe pagina "schimb de link" vei primi in schimb un link la sectiunea “Sustinatori” si vei aparea aleator pe prima pagina in sectiunea “Bloguri Partenere”.
    Daca doresti sa apari permanent (pe prima pagina) la sectiunea “Ne sustin”, trebuie sa participi la una dintre campanile noastre de voluntariat sau sa donezi bani pentru plantarea unui copac (9 lei).
    Aceasta campanie este apolitica si este realizata de un grup de tineri care isi doresc sa schimbe mentalitatea celor care neglijeaza mediul incojurator. Participa si tu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut! Multumesc pentru aprecieri. Gasesc interesanta si benefica propunerea ta legata de o eventuala colaborare, insa ma intereseaza in primul rand lucrurile concrete asa ca, daca voi vrea sa iau parte la o astfel de actiune voi trece la treaba numaidecat. Pentru ca pe bloguri si pe internet toti suntem mari ecologisti, mari geografi, mari montaniarzi si iubitori de natura, insa problema este atunci cand ne gasim in mijlocul naturii, al unei paduri... ne aplecam vreodata sa strangem un pachet de tigari calcat de calatorul dinaintea noastra, un pet sau un ambalaj de ciocolata? Atunci aratam in primul rand ca suntem iubitori de natura... si cam acest lucru l-am facut intreaga vara si o fac mereu, insa fara a posta aceste lucruri pe Blog ci doar atunci cand simt ca e nevoie sa reamintesc cititorilor despre nevoia pe care o are Terra de protectia noastra.
    Imi surade propunerea voastra de a deveni voluntar... sa trecem si la plantat(acolo unde este cazul si nu afectam speciile de plante deja existente in zonele replantate cu puieti... e si asta o problema de mediu din pacate necunoscuta macar de Primarii)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu