Drumetie in inima Muntilor Trascau

Dupa o tura reusita in vara anului 2009 pe plaiurile Muntilor Trascau in care am poposit timp ce 4 zile pe Platoul Sipote Sus incarcati cu bagaje si voie buna, am luat din nou calea pesterilor calcaroase din Sud-Estul Apusenilor acum o saptamana. Poposim si ne incalzim cu un vin cald la Casa Sipote, Comuna Salciua, Judetul Alba. Unul dintre cele mai pitoresti locuri de pe Valea Ariesului este cu siguranta si zona despre care am sa povestesc in articolul deja inceput de tine.

Pentru a face o introducere si mai generala, am sa imi inclin atentia spre o descriere succinta a Muntilor Trascau caci acum doi ani cand descriam plaiurile Trascaului omiteam sa vorbesc mai multe si despre alte bogatii ale muntilor calcarosi. Localizati in Sud-Estul Muntilor Apuseni, acestia se desfasoara pe o distanta de aporximativ 75km pornind din Nordul Vaii Ariesului si pana la Valea Ampoiului. In Nord si Est Trascaul e marginit de Depresiunea Colinara a Transilvaniei, iar in Sud si Sud-Vest Muntii Metaliferi strajuiesc unitatea montana. Inaltimile "domoale" ale Muntilor Trascau rasplatesc drumetii prin frumusetea pesterilor sau a cheilor cantonate aici. Avand inaltimi sub 1400m, relieful glaciar lipseste cu desavarsire, insa microrelieful periglaciar este prezent, alaturi de relieful carstic categoric dominant, dar si cel dezvoltat pe conglomerate si gresii.
In calcarele jurasice de varsta superioara apa a sapat galerii si chei ce astazi uimesc iubitorii de natura prin frumusetea si salbaticia lor. Dintre acestea, cele mai reprezentative pentru mine si cele mai cunoscute sunt Pesterile Huda lui Papara, Poarta Zmeilor si Liliecilor, alaturi de care se insira bogatiile naturale incapand cu Piatra Cetii sau Coltii Trascaului, Masivul Bedeleu, Ciumerna, dar si cunoscute chei: Turzii, Turenilor, Rametului, Aiudului sau Ampoita.

Acestea fiind spuse, ma opresc aici cu descrierea succinta a Muntilor Trascau, revenind la drumetia de cateva ore inceputa din Salciua si terminata la Dolina Vanatarii / Vanatarile Ponorului. Pornim din Salciua si urmarim drumul ce traversa incet satul adormit, mai ascultam susurul apelor, mai luam o gura de apa de izvor si ajungem in Catunul Sub Piatra. De aici, gura pesterii se vede in departare asa ca nu pierdem timpul prea mult si grabim pasul spre monumentul carstic. Gura pesterii parea mai mare fata de acum doi ani... copacii fara frunze si nuantele de sfarsit de iarna schimbau dimensiunile masivului parca. Dupa un hintatat pe podetul miscator ce trecea peste paraul Ponor, cel ce sapase cea mai lunga pestera din Trascau, ne apropiem si mai mult de spartura din stanca.

2022 m, atat a sapat apa in intuneric... fiind o pestera inaccesibila fara echipament de speologie si fiindca de aceasta data nu mai riscam sa intru in apa rece pana la brau(nu-mi prea doream sa ma trezesc intr-un soc hipotermic), m-am rezumat doar in a privi de pe cadrul de lemn amenajat gura pesterii. In departare se vede o limba de gheata ce atarna pe peretii verzui ai hudeim iar apoi se zareste treptat si intunericul.

Ne urmam apoi calea spre Vanatarile Ponorului, urcand incet prin padurea de foioase golita de frunze de frugul iernii. Eram convinsa ca in scurt timp iarba verde va incocui zapada ce cu greu mai rezista vremii primavaratice. Insa... duminica diminteata Bedeleul se arata din nou albicios, caci o ninsoare sanatoasa a acoperit masivul cu un strat de zapada menit sa mai prelungeasca anotimpul rece cu cel putin o saptamana.

Ajungem la un moment dat pe coama unui deal unde se deschide in fata noastra o panorama orientata atat spre Bedeleu cat si spre teritoriul dolinei a carei perete inalt si galbejit se vedea in departare. Fugitiv salvamontul zareste o vulpe grabita sa se ascunda de privirile noastre, insa pe cand sa scot aparatul aceasta dispare pe dupa o sura traditionala cu paie si grinzi vechi.

Coborand spre dolina regasesc acelasi peisaj de acum doi ani, insa invaluit in nuante albicioase. Imi amintesc de acea vara si fac fugitiv o comparatie cu ceea ce am acum... Descopar un progres atat in bagajul de cunostinte carat cu mine prin munti si nu numai, cat si un progres comportamental, iar asta nu m-a facut decat sa ma simt atat de bine in timp ce coboram in formatiunea carstica cu forma de palnie adanca de aproape 80m. Cat despre cadrul natural...pozele vor descrie cel mai bine imbinarea perfecta dintre apa si stancile calcaroase.

Pe langa urmele vinete ale curgerii apei pe peretele vertical al dolinei, acum peretele de stanca era impodobit si cu bucati de gheata lipite de calcarele galbejite. Era o pata alb-stralucitoare in peisajul din fundul dolinei putin intunecat. Auzim deodata o bubuitura stranie, eu iar imi iau imediat pozitia de aparate spre hazul colegilor de drumetie. Erau doar cativa turturi desprinsi de tavanul sublombat al dolinei cazuti in grota suspendata ce reprezenta inainte intrarea in Pestera Dalbina(locul unde se pierd apele paraurilor Valea Seaca, Ponorului si Poienii, facandu-si apoi aparitia sub numele de paraul Ponor la iesirea din Huda lui Papara).

Urcand la balconul amenajat deasupra dolinei, vad o adevarata perdea de apa dantelata si inghetata, de un alb impecabil. Sirul de apa firav ce se scurgea pe acolo pe timp de vara reprezenta acum o cascada inghetata de toata frumusetea, ce uimea prin structura ei. O privesc indelung si imi intiparesc bine in minte cioplitura apei in stanca.

Pornim apoi spre Casa Sipote, caci vinul era deja cald, iar povestile la gura sobei asteptau sa prinda viata intr-o atmosfera in care hohotele si raselete nu conteneau sa lipseasca.

Si pentru a incheia in stil mare, reamintesc faptul ca partea de Nord-Vest a Muntilor Trascau reprezinta unul dintre cele mai speciale locuri pentru mine... iar acest lucru se datoreaza faptului ca ma leaga amintiri atat de placute de aceasta parte a lumii in care puritatea e la ea acasa, ascunsa printre apele invoarelor, surile traditionale sau pesterile intunecate ale masivului, pentru care va exista mereu o luminita.